sâmbătă, 6 iulie 2013

Bianca Drăguşanu a descoperit câteva mesaje pe care Anda Adam i le-a trimis lui Victor Slav: «N-o lua pe anorexica asta de nevastă»


 

 

Mai sunt trei luni până la cel mai fericit eveniment din viaţa Biancăi Drăguşanu (32 de ani). În octombrie, ea şi Victor Slav (33 de ani) îşi vor uni destinele. Însă în loc să-i stea gândul la rochie şi la alte lucruri legate de nuntă, roşcata trebuie să facă faţă fostului ei iubit, Adrian Cristea (29 de ani), dar şi Andei Adam (33 de ani), care i-ar pune beţe-n roate. 











Adrian Cristea pare chitit să le facă zile fripte fostei sale iubite şi viitorului ei soţ, Victor Slav, chiar înainte de nuntă. Fotbalistul se poartă ca şi cum ar vrea s-o recâştige pe roşcată. Nici Anda Adam, fosta iubită a prezentatorului rubricii “Vremea”, de la PRO TV, se pare că nu stă cu mâinile-n sân înainte de fericitul eveniment din viaţa cuplului Drăguşanu-Slav.
Deşi a declarat prin presă că le urează celor doi să fie fericiţi, surse din preajma viitorilor miri susţin că solista îl caută tot mai des pe prezentator. Ba mai mult, îl sfătuieşte să nu se însoare, motivând că scandalul cu interlopul Coco Păun, în care e implicată aleasa inimii sale, i-ar strica şi lui imaginea.
Un apropiat al celor doi amorezi a declarat pentru Libertatea că Anda nu s-a resemnat că l-a pierdut pe Victor şi a ales strategia de a-i deveni amică, doar-doar l-o recâştiga. Dat fiind comportamentul celor doi foşti, Bianca e convinsă că Anda şi Cristea ar pune la cale o strategie comună în încercarea de a-i afecta nunta.

“Toată lumea din jurul lui Victor ştie că Anda îi dă zeci de mesaje. Îi scrie mereu aceleaşi lucruri, cum că Bianca e prea slabă, că seamănă cu o anorexică şi îl roagă să nu se însoare, căci Bianca a stârnit un nou scandal când a decis să povestească detalii din trecutul ei, cum ar fi bătăile pe care le încasa de la Coco Păun. Ceea ce e amuzant e faptul că Victor îi povesteşte Biancăi aceste lucruri, fiindcă ei doi nu au secrete”, ne-a povestit sursa noastră.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu